Proiecte şi investiţii majore la Compania de Apă

Deşi multă lume se plânge că traficul a fost restricţionat în unele sectoare de drum atât în Turda, cât şi la Câmpia Turzii, necesitatea unui proiect de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare este mai mult decât necesar pentru ambele oraşe. Aceasta este concluzia prezentată de şeful sucursalei din Câmpia Turzii a…

Compania de Apă Arieş devine etalon naţional

Implementarea proiectului privind serviciul de apă şi canalizare aferent Comunităţii Urbane Arieş ocupă unul dintre primele trei locuri din România. Compania de Apă „Arieş" a fost oferită drept model pentru alte programe similare, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial „Mediu".

Proiectul CAA, model pentru alţi operatori

Compania de Apă „Arieş” a avut privilegiul ca de Ziua Mondială a Apei să fie invitată să prezinte stadiul proiectului pe care îl implementează în zona Turda-Câmpia Turzii. Asta, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial "Mediu".   La eveniment a participat şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Conferinţa a fost…

Oprire apă 26.03.2010

Avand in vedere necesitatea efectuarii de reparatii si lucrari in reteaua de distributie a apei potabile, va comunicam ca in data de 26.03.2010 intre orele 11.00-13.30 este necesara intreruperea furnizarii apei potabile in Turda, pe străzile Tribunu Corches, Sirenei si Petru Maior. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient si va multumim pentru intelegerea acordata!

Oprire apă 24.03.2010

Avand in vedere necesitatea efectuarii de reparatii si lucrari in reteaua de distributie a apei potabile, va comunicam ca in data de 24.03.2010 intre orele 11.30-15.30 este necesara intreruperea furnizarii apei potabile in Turda, pe străzile Poiana, Florilor, Hategului, Gradinilor. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient si va multumim pentru intelegerea acordata!

Oprire apă 23.03.2010

Avand in vedere necesitatea efectuarii de reparatii si lucrari in reteaua de distributie a apei potabile, va comunicam ca in data de 23.03.2010 intre orele 08.40-12.40 este necesara intreruperea furnizarii apei potabile in Turda, pe străzile Cheii, Sandulesti, Ana Ipatescu, D. Zamfirescu, A.Russo, datorită unei sparturi pe strada D.Zamfirescu nr. 7. Ne cerem scuze pentru…

Oprire apă 21.03.2010

Avand in vedere necesitatea efectuarii de reparatii si lucrari in reteaua de distributie a apei potabile, va comunicam ca in data de 21.03.2010 intre orele 23.30-04.00 este necesara intreruperea furnizarii apei potabile in Câmpia Turzii, pentru remedierea defectului la Turnul de Apa. Ne cerem scuze pentru acest inconvenient si va multumim pentru intelegerea acordata!

Buletin de analiză nr. 118/15.03.2010

  LABORATOR  ANALIZE  APE Str. Bogata  , nr.1       Tel 0264-315183 ,   Tel 0264-316096 BULETIN DE ANALIZA   Nr. 118 Data 15.03.2010 Fila nr 1 din 1 Cod formular  F-LAA- 22-01 Solicitant : CAA Adresa : Campia Turzii, str. Baritiu, Statia de Pompare Natura probei : apa potabila Solicitarea analizei: comandă internă  □                                   comanda…