Compania de Apă Arieș S.A. a semnat primul contract din cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020”
În prezent Compania de Apă Arieş S.A. implementează “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
În calitate de beneficiar al contractului de finanțare nr. 156/18.12.2017 -SMIS 118679– Operatorul Regional a semnat, în cursul acestei luni, contractul de servicii Asistență tehnică pentru Supervizarea Execuției Lucrărilor din cadrul “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, în perioada 2014-2020” cu Asocierea EPTISA ROMANIA S.R.L. (Lider de asociere) și EPTISA Servicios de Ingineria, S.L. (Asociat) cu o valoare de 13.081.250,00 Lei la care se adaugă TVA în valoare de 2.485.437,50 Lei.
Durata de prestare a serviciilor este de 78 de luni începând cu data prevăzută în ordinul administrativ de începere emis de către beneficiar.
Obiectivul general îl reprezintă furnizarea de asistență tehnică către autoritatea contractantă sub forma serviciilor de supervizare și acordarea de sprijin de specialitate necesar pentru implementarea lucrărilor din cadrul proiectului.
Printre obiectivele specifice prezentului contract se numără:
- supervizarea lucrărilor care va conduce la implementarea în bune condiții a contractelor de lucrări din punct de vedere al calității, costurilor și perioadei de timp, cu respectarea condițiilor din contracte și a prevederilor legale privind calitatea lucrărilor;
- verificarea corectitudinii și completitudinii documentațiilor tehnice;
- preluarea și îndeplinirea de către prestator a obligațiilor de diriginte conform Legii nr.10/1995 privind calitatea lucrărilor, pe parcursul derulării lucrărilor menționate în contractele de lucrări și ulterior în perioada de notificare a defectelor;
- asigurarea condițiilor necesare pentru derularea în bune condiții a execuției lucrărilor, etc.
Lucrările ce urmează a fi executate în cadrul proiectului regional vizează locuitorii din 13 unităţi administrativ-teritoriale, respectiv 2 municipii: Turda și Câmpia Turzii și 11 comune: Aiton, Călăraşi, Ciurila, Luna, Mihai Viteazu, Petreştii de Jos, Ploscoş, Sănduleşti, Tureni, Tritenii de Jos, Viişoara, toate făcând parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “APA VĂII ARIEŞULUI”.
Proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020
Contact: Compania de Apă Arieş SA
Sediul social: str. Axente Sever nr. 2 Turda
Telefon: 0264-311771/ Fax: 0264-311772
E-mail: office@caaries.ro/https://www.caaries.ro
Project manager: Mihaela Sârb