Peste 73% progres fizic de execuție a lucrărilor din cadrul contractului
CL3 – STAȚIE DE COMPOSTARE A NĂMOLULUI ÎN STAȚIA DE EPURARE CÂMPIA TURZII
Compania de Apă Arieș S.A. continuă investițiile prin PROIECTUL REGIONAL DE DEZVOLTARE A INFRASTRUCTURII DE APĂ ȘI APĂ UZATĂ DIN REGIUNEA TURDA-CÂMPIA TURZII, ÎN PERIOADA 2014-2020, cod SMIS 2014+ 118679, co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Valoarea totală a Proiectului: 717.492.242,25 lei, din care valoarea co-finanțării din Fondul de Coeziune este de 511.850.395,85 lei, contribuția de la bugetul de stat este de 78.283.001,72 lei, iar contribuția proprie a beneficiarului este de 12.043.538,72 lei.
Termenul de implementare al proiectului: Decembrie 2023.
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătățirea infrastructurii de apă și canalizare în localitățile din județul Cluj, regiunea Turda-Câmpia Turzii, incluse în proiect, în vederea îndeplinirii obligațiilor stabilite prin Tratatul de Aderare și Directivele Europene relevante. În cadrul proiectului se derulează 12 contracte de lucrări, care vizează investiții pe teritoriul a 2 municipii și 11 comune.
În cadrul contractului CL-3 – „STAȚIE DE COMPOSTARE A NĂMOLULUI ÎN STAȚIA DE EPURARE CÂMPIA TURZII” se vor realiza proiectarea și execuția de lucrări de modernizare a liniei nămolului de la Stația de epurare Câmpia Turzii, respectiv o stație de compostare a nămolului cu capacitatea de 3760 t/a., echivalent a cca 10,30 tone/zi, operabilă 24 h/zi [tratare biologică, fără manipulare], 350 zile/an.
Lucrările sunt efectuate de Asocierea B.T. BEST TOOLS COMPANY S.R.L. (Lider de asociere) – VOLFTECH ENG S.R.L. (Asociat) – ACOMIN S.A. (Asociat).
Contractul include: proiectare pentru instalația de modernizare a liniei nămolului; elaborarea documentației necesare obținerii autorizațiilor și avizelor necesare execuției; lucrări de construcție; furnizarea și montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice, testarea și punerea în funcțiune, dar și remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanție, instruirea personalului Beneficiarului și/sau Operatorului.
Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 27,5 luni, iar perioada de garanție este de 36 luni. Până în prezent lucrările din cadrul contractului au depășit pragul de 73%. Valoarea totală a contractului: 13.619.511,96 lei fără TVA.
Prin investițiile derulate în cadrul acestui proiect se urmărește continuarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii, pentru o creștere considerabilă a calității serviciilor oferite Compania de Apă Arieș întregii populații deservite.
Proiect co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020