În perioada 10 – 12 iunie a avut loc la Bucureşti cea de-a XV-a ediţie a Expo APA 2013. Acest eveniment a fost organizat de Asociaţia Română a Apei şi Patronatul Apei din Romania, sub egida IWA.
La ExpoApa vin anual peste 1.500 de reprezentanți ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare, ai autorităților centrale și locale, ai institutelor de învățământ superior și cercetare, ai organizațiilor internaționale de profil, ai Comisiei Europene și ai instițuțiilor financiare internaționale.
Participarea de anul acesta a fost una de excepţie: Liviu Dragnea, Viceprim-ministru, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice; Petru Filip, Vicepresedintele Senatului; Valeriu Stefan Zgonea, Presedintele Camerei Deputatilor; Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice; Eugen Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene; Lucia Ana Varga, Ministrul Delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura; Constantin Nita, Ministrul Delegat pentru Energie; Glen Daigger, Presedintele Asociatiei Internationale a Apei (IWA); Jaime Baptista, Presedintele Congresului Mondial al Apei (IWA); Doru Ciocan, Presedintele ANRSC si Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene, Vasile Ciomos, Preşedintele ARA, Felix Stroe, Presedintele Patronatul Apei, sunt doar câteva dintre numele cu rezonanţă.
Directorul General al CAA Turda, Alexandru Sabau, a fost printe invitaţii de seamă ai organizatorilor, alături de preşedintele AVA, Ioan Racolţa.
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a felicitat Compania de Apă ARIEŞ pentru reuşita în demararea accesarii de noi fonduri europene de 82,7 milioane de euro şi pentru finalizarea unui proiect de succes, în valoare de 79,9 milioane de euro.
Iată că în total, la Turda, Câmpia Turzii şi localităţile din Comunitatea Urbană Arieş, “au venit” 163 milioane de euro. Aceste fonduri nerambursabile luate de la Uniunea Europeană au fost investite de autorităţi în proiecte de mare importanţă pentru comunitatea noastră, cum ar fi cele de apă şi canal.