CAA ajută familii nevoiaşe (video)
Vineri, 30 august reprezentanţii CAA au donat 3 sobe de teracotă unor familii care într-adevăr au nevoie de astfel de gesturi caritabile. Prin donarea acestor sobe de teracotă, la iarnă se vor încălzi 17 suflete.
Vineri, 30 august reprezentanţii CAA au donat 3 sobe de teracotă unor familii care într-adevăr au nevoie de astfel de gesturi caritabile. Prin donarea acestor sobe de teracotă, la iarnă se vor încălzi 17 suflete.
Compania de Apă ARIEŞ anunţă că, din 2 septembrie 2013, se poate inchiria utilajul VIDANJA/WOMA, contracost. Tarifele pentru inchiriere sunt:
Activitatea Companiei de Apă Arieș este structurată pe două direcți de operare: alimentarea cu apă și canalizare. Aceasta din urmă are legătură directă cu cea mai importantă parte a programului care a fost derulat în ultimii ani pe bani europeni, prin construirea unei stații de epurare moderne.
Compania de Apă ARIEŞ a fost prezentă în 9 şi 10 august la manifestările organizate cu ocazia comemorării voievodului Mihai Viteazu şi Avram Iancu.
La nivelul anului 2013, Compania de Apă ARIEŞ, un operator care s-a dezvoltat în ultimii 5 ani continuu, se situează la mijlocul clasamentului celor 44 de companii de apă din ţară. Cu siguranţă îşi va menţine această poziţie, deoarece operatorii angrenaţi în proiecte cu finanţare europeană au majorat deja tarifele de la 1 iulie anul…
DetailsCristian Matei, noul director general al Companiei de Apă Arieş s-a deplasat, în primele zile ale mandatului său, la Bucureşti, la întâlnirea cu directorul general al AM POS Mediu, unde au punctat ultimele detalii privind accesarea fondurilor europene pentru pasul II al proiectului.
Details