În ceea ce priveşte timpul petrecut lunar pentru plata tuturor facturilor, cca 75% dintre utilizatorii serviciilor PayPoint estimează că petrec mai puţin de 10 minute pe lună în acest scop. Majoritatea celor care preferă alte metode de plată pierd până la o oră lunar pentru a achita toate facturile.
Clienții Companiei de Apă ARIEȘ îşi vor putea plăti de acum facturile de apă sigur şi rapid, ȘI prin intermediul terminalelor PayPoint.
„Parteneriatul CAA cu PayPoint completează eforturile de a fi acolo unde consumatorii au nevoie. Ne bucură faptul că am adăugat în portofoliu și o astfel de colaborare, care vine în sprijinul cetățenilor din Turda și Câmpia Turzii, zone unde se desfășoară activitatea companiei. În urma colaborării atât cu PayZone, cât și cu PayPoint, am pus la dispoziția clienților noștri peste 70 de puncte de plată a facturilor. Suntem convinși că avantajele sistemului nostru vor fi apreciate de clienții CAA, care își vor putea plăti de acum facturile aproape de casă.
Fiind o companie în plină dezvoltare, astfel de parteneriate sunt foarte firești. Atât contractul cu PayZone, cât și cel cu PayPoint aduc un plus de confort și au fost încheiate cu scopul de a pune la dispoziția clienților noștri, metode practice și comode de plată a facturilor.„ afirmă directorul general al CAA, Cristian Octavian Matei.
Aici găsiți lista cu punctele de încasare PayPoint și PayZone.