Compania de Apă Arieş din Turda a organizat un concurs de pescuit la lacul din Poiana. Competiţia s-a desfăşurat marţi, 3 aprilie, 2011, între orele 11.00 şi 14.00.
La concurs au participat reprezentanţi ai Companiei de Apă Arieş şi reprezentanţi ai presei locale: Pro Tv, One Tv, Pro FM, Ziarul 21 şi TurdaInfo, ziarul 15 minute, Radio Cluj. Patronul “Magazinpescari”şi totodată preşedintele “Potaissa Crap Club”, domnul Lucian Papiu, a asigurat premiile, pentru locurile I, II şi III, premii consistente: undiţe de calitate, momeală din “cea mai scumpă” şi mulinete performante. Iar locaţia deosebită a fost asigurată şi pregătită de patronul lacului Poiana, Turda, domnul Lucian Moga.
La finalul competiţiei câştigătorul locului I a fost Radio Cluj.
Locul II a fost ocupat de domnul Mihai Trifan, din partea Companiei de Apă Arieş, în timp ce pe locul III s-a clasat cel care luase inclusiv diploma pentru cel mai tânăr concurent: David Lup.
Premiul pentru “Cea mai mare captură” a fost luat de către Compania de Apă Arieş. Având în vedere capturile fiecăruia, diplome de participare au primit Radio Pro FM, Turdainfo – Ionel Ignat şi Alexandru Muntean, Ziarul 15 minute – reprezentantul său, Ovidiu Bucur, One Tv – Lucia Golfin, Aurel Şandru, Cristian Tomlo, Marin Bogdan şi, nu cei din urmă, Ziarul 21- Marian Oprea şi Sergiu Jucan.
“CAA a organizat acest concurs pentru arăta încă o dată că toate acţiunile sale, vizează obiective importante precum, susţinerea sportului şi protejarea mediului înconjurător. A fost un moment de calitate, un deosebit prilej de a intra în contact cu natura şi de a socializa cu reprezentanţii mass mediei locale, cu care, dealtfel CAA colaborează de mult timp. Prin intermediul presei şi implicare lor, reuşim să comunicăm permanent cu clienţii nostri.”