Astazi, CAA a participat la carnavalul pe gheață intitulat ”Personaje de basm”, organizat de Primăria Turda în colaborare cu școlile din oraș.
Directorul general Cristian Matei a oferit micilor talente care s-au întrecut pe gheață, mingi inscripționate cu sigla CAA, tricouri și șepcuțe personalizate. Succesul incontestabil l-au avut mingile dăruite de CAA.
Evenimentul a marcat închiderea sezonului, patinoarului din centrul orașului.
Copiii au avut ocazia să se întâlnească cu personaje de poveste, să urmărească prezentarea de costume şi să participe la concursurile tematice, concursuri premiate de sponsori. Premiile au constat în: mingi, tricouri, șepcuțe, mascote și dulciuri. În deschiderea evenimentului a concertat trupa The Lads, compusă din elevi ai Colegiului Naţional Mihai Viteazul.