În vara anului 2015 au început lucrările de modernizare și reabilitare a clădirilor administrative ale CAA, unde se desfășoară activitatea personalului companiei. Aceste lucrări evoluează într-un ritm alert.
Cristian Octavian Matei, director general: „Suntem conștienți de importanța informării cetățenilor și clienților noștri din arealul de deservire al CAA. Acest lucru nu este doar important, ci obligatoriu pentru noi. Avem certitudinea că aceste informări periodice sunt necesare și utile, deoarece ele crează o punte de legătură între noi și cetățeni și menține comunicarea permanentă și transparentă cu aceștia.
Comunicarea periodică cu publicul prin intermediul mass mediei locale, județene, site și rețelele de socializare, este un obiectiv stabilit de Compania de Apă și care, din punctul nostru de vedere, trebuie atins. Strategia de comunicare și relaționare cu clienții CAA prevede acest lucru: o comunicare permanentă, tranparentă și eficientă cu cei care sunt beneficiarii serviciilor distribuite de noi. Așa cum strategia de dezvoltare a Companiei presupune o evoluție și o îmbunătățire continue a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, așa trebuie respectată și strategia de comunicare cu clienții.”
Pe perioada celor doi ani, respectiv 2013-2015 CAA a demarat o serie de proiecte de dezvoltare, care parte dintre ele sunt finalizate sau în plină desfășurare:
• La finalul lunii ianuarie 2015 a fost atribuit contractul „Reabilitare Clădiri și Spații Operaționale” – acest contract făcând parte integrantă din proiectul major de investiții “Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii”. Contractul se derulează datorită contribuției Operatorului Regional (SC Compania de Apă Arieș SA) la proiectul de 79,9 milioane de euro ( cota CAA este de 6,24%).
• La sfârșitul lunii noiembrie 2014, s-a achiziționat, de pe terminalul Bursei Române de Mărfuri, energie electrică la un preț semnificativ mai scăzut decât cel plătit până acum. Ca urmare, în 2015 se vor realiza economii de aproximativ 200.000 lei.
• S-a finalizat proiectul pe fonduri europene aferent bugetului UE 2007-2013 în proporție de 99,92%. În momentul de față, la toate contractele, cu excepția Stației de Epurare, s-a realizat recepția finală a lucrărilor, proiectul nostru fiind considerat un proiect de succes și un exemplu de bune practici la nivel național. În continuarea acestuia, CAA face și dezvoltări prin eforturi proprii.
• În cursul anului 2014, Compania de Apă Arieș a efectuat demersuri susținute pe lângă AM POS Mediu pentru a utiliza economiile realizate în cadrul proiectului din etapa întâi. Aceste eforturi au fost încununate de succes și în prezent se pot derula lucrări care au menirea să rezolve rapid câteva probleme. Cele mai importante realizări după finalizarea investiției sunt: înlocuirea apometrelor în întreg arealul deservit. Aceste echipamente cu citire la distanță au avantajul că, utilizatorii nu vor mai fi deranjați pentru “citirea contoarelor de apă” și vor avea acces în timp real la informații legate de consumul de apă. Stadiul fizic al contractului este de 70%.
• În data de 17.06.2015 s-a semnat contractul cu furnizorul ELSACO Botoșani care prevede modernizarea sistemului de alimentare cu apă și apă uzată din arealul de deservire al CAA, precum și achiziționarea de către Operatorul Regional a unor echipamente de ultimă generație, cu scopul de a crește capacitatea de operare. Contractul este în plină defășurare. Astfel, în data de 2 septembrie 2015 au fost aduse și predate la CAA de către firma SC TERRA ROMANIA UTILAJE DE CONSTRUCTII SRL, trei buldoexcavatoare marca JCB. Modelul de excavatoare livrate este JCB 3CX. Contractul se numește „Echipamente Operaționale – Lot 1” și are o valoare de 1.176.102,00 Lei fara TVA. În cadrul acestui contract urmează să se mai livreze un excavator JCB, model JCB 1CX. În aceeași zi au mai fost furnizate de firma SC LEADER ECO SRL, echipamentele: Sistem de înregistrare a zgomotelor de pierderi cu logger; Generator de impulsuri pentru localizarea conductelor nemetalice; Loggeri de presiune şi de date; Microfon cu protectie la vânt; Obturator mecanic pentru conducte polietilenă 16-63 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 63-200 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 180-250 mm; Obturator hidraulic pentru conducte polietilenă 250-400 mm; Unitate mobilă de inspecţie video a racordurilor Dn 50-200 mm; Sistem de încălzire şi recirculare apă caldă pentru autocurăţitoare combinate minim 34 KW. Valoarea contractului este de 409.500 lei.
• În 2015 se va pune în funcțiune sistemul de management integrat, care va optimiza semnificativ fluxurile interne în cadrul CAA, ajutând la realizarea unui management modern.
• A fost acreditat RENAR Laboratorul de ape.
• Totodată a fost creat în cadrul Companiei un nou serviciu, denumit N.R.W. (None Revenue Water)”Apa care nu aduce beneficii”. Acesta are scopul îmbunătățirii și eficientizării activității CAA. Este condus de către un coordonator de serviciu, care are în subordine trei ingineri, doi șoferi autolaboratoare și un operator. Rolul N.R.W. este de a organiza activitatea autolaboratoarelor CCTV și detecții pierderi de apă, de a monitoriza sistemul GIS și cel de modelare hidraulică. Toate aceste activități au apărut ca urmare a implementării proiectului “Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în regiunea Turda – Câmpia Turzii” și ca o necesitate a dezvoltării continue a companiei.
• S-a îmbunătățit activitatea dispecerilor și a departamentului de exploatare și a fost eficientizat. Dispecerii au acum la îndemână, informații în timp real, informații pe care până acum le aveau la dispoziție doar prin măsurători manuale făcute cu manometrul în teren, la fața locului.
În prezent, în cadrul Companiei de Apă Arieș, soluția pentru calibrarea modelelor hidraulice este cea software, dedicată modelării reţelelor de distribuţie de apă potabilă (InfoWorks WS), respectiv a reţelelor de canalizare (InfoWorks CS), ambele situându-se în topul celor mai bune produse din clasa lor şi fiind furnizate de unul din liderii mondiali în domeniu. Aceste soft-uri de modelare hidraulică oferă o monitorizare precisă a performanţelor reţelelor şi asistenţă, în vederea atingerii obiectivelor de operare. Un model precis al sistemului ajută la identificarea punctelor slabe din infrastructură, a incidentelor legate de calitatea apei şi a altor evenimente relevante pentru operarea corectă şi sigură. Modelele pot fi folosite şi în vederea simulării condiţiilor de urgenţă şi a investigării posibilelor soluţii.
• A fost implementat sistemul GIS (Geographic Information System), pentru rețelele de apă și apă uzată din arealul de deservire al Companiei de Apă Arieș. Biroul GIS din cadrul companiei este un sistem perfect funcțional pentru o astfel de aplicație. În cadrul acestui birou se găsesc servere (pentru baza de date și aplicații), stații de lucru (computere), imprimante, ploter și scaner. Tot ce este necesar pentru o bună funcționare a acestui complex sistem.
„Toate aceste proiecte au fost posibile datorită accesării de fonduri europene. Ele atrag după sine îmbunătățirea multor aspecte și socio-economice din Turda, Câmpia Turzii și comunele arondate, respectiv: crearea de noi locuri de muncă pe perioada derulării proiectului; creșterea economică regională, prin îmbunătățirea infrastructurii; servicii eficiente și adecvate de apă potabilă și apă uzată, lucru ce va conduce la atragerea investitorilor în comunitatea noastră; creșterea calității vieții și mediului înconjurător și implicit îmbunătățirea calității vieții cetățenilor din punctul de vedere al celor două servicii distribuite”, director general al CAA, Cristian Octavian Matei.