Compania de apă ARIEŞ continuă Campania de educare a tinerei generaţii, privind preţuirea resurselor de apă potabilă.
În perioada 25 octombrie – 1 noiembrie a.c. vor vizita obiectivele de apă ale CAA, copii de la şcoli gimnaziale din comune şi sate din apropierea Turzii si Câmpiei Turzii.
Vineri, 25 octombrie, de la ora 12,00, au fost în vizită 23 de elevi ai claselor I – IV, de la şcoala Simion Balinth din Copăceni, însoţiţi binenţeles de cadre didactice.
Copiii s-au pregătit temeinic pentru această vizită, au ştiut multe lucruri despre apă ca element, au pus multe întrebări reprezentanţilor companiei şi au ştiut să răspundă, la rândul lor, întrebărilor puse.
Traseul urmat a fost: uzina de apă Mihai Viteazu, Staţia de Tratare şi Laboratorul de analize al apei. Astfel, au avut ocazia să vadă circuitul apei de la extragere pâna la robinet şi calitatea apei. Au făcut analize de Ph, conductibilitate şi turbiditate a mostrelor de apă aduse în recipiente de plastic de la ei de acasă.
Concluziile trase de ei pe drumul de întoarcere au fost că sunt mulţumiţi de ieşire, că au aflat foarte multe lucruri despre apa pe care o folosesc, că au încredere în apa de băut de la robinet şi că “cei de la CAA au fost foarte amabili cu noi şi drăguţi şi, nu în ultimul rând că trebuie să preţuim apa, să nu o irosim.” Acesta este cel mai adevărat şi onest feed back pe care îl poate primi cineva.