Deşi multă lume se plânge că traficul a fost restricţionat în unele sectoare de drum atât în Turda, cât şi la Câmpia Turzii, necesitatea unui proiect de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare este mai mult decât necesar pentru ambele oraşe. Aceasta este concluzia prezentată de şeful sucursalei din Câmpia Turzii a Companiei de Apă Arieş, Adrian Mischian.
Din punctul de vedere al lui Adi Mischian, era imperios necesar ca toate conductele din azbociment să fie înlocuite în condiţiile în care acest material este cancerigen pentru om.
Pe de altă parte, şeful sucursalei din Câmpia Turzii a CAA a prezentat modul în care se va desfăşura proiectul la Câmpia Turzii. “Am început cu cartierul Şarât şi cu strada 1 Decembrie 1918, la Câmpia Turzii, pentru că aceste două zone erau cele mai deficitare, din punct de vedere al alimentării cu apă şi canalizare. Urmează ca, pe viitor să se intervină pe străzile Republicii, Bariţiu şi celelalte străzi din cartierul de Blocuri, precum şi în toate cartierele din oraş astfel încât la finalul proiectului, tot oraşul să beneficieze de apă şi canalizare.”, a declarat Adi Mischian.
Totodată, şeful CAA Câmpia Turzii a prezentat şi celelalte proiecte în care CAA
este implicată momentan. Acestea se referă la achiziţionarea turnului de apă din Câmpia Turzii, realizarea reţelei de apă şi canalizare din satul Iacobeni, precum şi realizarea reţelei de canalizare din satul Luna.
(Articol apărut în săptămânalul "15 Minute", din data de 15 aprilie 2010)