Compania de Apă „Arieş” a avut privilegiul ca de Ziua Mondială a Apei să fie invitată să prezinte stadiul proiectului pe care îl implementează în zona Turda-Câmpia Turzii. Asta, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial "Mediu".
La eveniment a participat şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Conferinţa a fost dedicată analizei rezultatelor obţinute de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare în implementarea Programului Operaţional Sectorial "Mediu" (POS Mediu), dar şi problemelor întâmpinate şi a modalităţilor de rezolvare identificate.
Directorul Alexandru Sabău a prezentat experienţa proprie şi lecţiile învăţate pe parcusul implementării proiectului pe care îl gestionează. El ne-a declarat că a fost extrem de mulţumit de cum decurge proiectul la Turda şi Câmpia Turzii, comparativ cu alte zone în care sunt probleme mari, asta mai ales datorită acţiunilor de contestare.
Lansat în iulie 2007, POS Mediu a fost primul program operaţional din Uniunea Europeană cu proiecte majore (de peste 25 de milioane de Euro) aprobate pentru perioada 2007-2013. POS Mediu are acum 16 proiecte majore aprobate, în valoare totală de 56.420.566.890 LEI.
Ministrul Laszlo Borbely a deschis conferinţa şi a declarat că POS Mediu a fost apreciat de către Comisia Europeană ca cel mai bine structurat program de mediu din Uniunea Europeană şi că „în 2010, ministerul intenţionează să încheie contracte de 2,5 miliarde euro. Aceasta ar conduce la o suma totală a contractelor de 3,8 miliarde euro. Până în prezent, există 11 contracte încheiate pentru sectorul de apă/apă uzată şi 4 pentru sectorul managementului deşeurilor”.
(Articol publicat de săptămânalul Ziarul AS, în 29 martie 2010)