Ministrul Mediului şi Pădurilor László Borbély a participat joi, 4 noiembrie 2010, la Arad, la Masa rotundă a Comisiei pentru Dezvoltare regională a Parlamentului European.
În discursul său, László Borbély a arătat că Ministerul Mediului şi Pădurilor gestionează POS Mediu, unul din cele mai importante programe din punct de vedere al alocării de fonduri europene. Totodată şi-a exprimat satisfacţia că România este prima ţară din Uniunea Europeană care a contractat 2,8 miliarde de euro pentru proiecte de mediu.
“Problema este însă cu absorbţia, şi doresc să transmit pe această cale, că responsabiltatea cheltuirii acestor fonduri revine autorităţilor publice locale care se ocupă direct de managementul acestor proiecte de anvergură”, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor.
În ceea ce priveşte regiunile de dezvoltare din România, ministrul László Borbély a declarat că, pentru absorbţia eficientă a fondurilor, pentru operaţionalizarea regiunilor de dezvoltare, este nevoie de regândirea şi redesemnarea acestora, aşa cum prevede de altfel programul de guvernare. „Voi face tot posibilul pentru acest scop, avem nevoie de regiuni mai mici bazate în primul rând pe criterii economice, pe tradiţii, cu atribuţii administrative”, a declarat László Borbély adăugând că „trebuie să gândim în proiecte regionale, în instituţii, strategii regionale.
Responsabilitatea regională va trebui să dobândească o importanţă deosebită, altfel riscăm să avem regiuni doar pe hârtie şi să pierdem fonduri europene importante”.
Referitor la priorităţile de mediu, ca preşedinte al Comisiei de Dezvoltare Durabilă al ONU, ministrul László Borbély a declarat că „factorii politici trebuie să înţeleagă, că pe termen mediu şi lung sunt doar două alternative: ori recunoaştem problemele de mediu existente pe plan global şi ne schimbăm atitudinea faţă de investiţiile cu efect negativ asupra mediului, ori acceptăm că toate strategiile de reducere de emisii, conservarea naturii vor rămâne strategii pe hârtie şi vom suporta consecinţele pe termen lung”.
DIRECŢIA DE COMUNICARE