S C A D A este prescurtarea pentru Monitorizare, Control și Achiziții de Date (Supervisory Control And Data Acquisition). Termenul se referă la un sistem amplu de măsură și control. Automatizările SCADA sunt folosite pentru monitorizarea sau controlul proceselor chimice, fizice sau de transport al apei și apei uzate.
Beneficii
1. MONITORIZAREA ȘI CONTROLUL ÎN TIMP REAL AL TUTUROR REȚELELOR DE APĂ ȘI CANAL, servicii care deservesc peste 21. 000 de clienți.
2. EFICIENȚĂ ÎN OPERARE
3. OPERATIVITATE
4. MANAGEMENT PERFORMANT
5. PROMPTITUDINE
5. CALITATEA SERVICIILOR
6. TRANSPARENȚĂ
Pentru o monitorizare eficientă a obiectivelor CAA, o organizare mai eficientă a serviciului de exploatare şi întreținere, respectiv supravegherea centralizată a parametrilor tehnologici de funcţionare şi achiziţia datelor de la senzori presiune, nivele rezervoare, debitmetrele zonale, senzori clor remanent, a fost necesară realizarea unui Dispecerat Central.
Noul sistem centralizat de monitorizare şi control asigură interfaţa cu toate sistemele de automatizare, măsurare şi control din cadrul acestui proiect va include toată aparatura de monitorizare, reglare, comandă, control şi a transmisiilor de date necesare
* Dispeceratul Central (DC)este amplasat în sediul central al Operatorului Regional (CAA).
* Aici se implementează un sistem de monitorizare, control/comandă şi achiziţia de date (SCADA – Supervisory Control And Data Aquisition) .
* Acest sistem se bazează pe automate programabile (PLC) cu o interfaţă standard cu calculator personal (PC) și
* gestionează toate datele provenite din 3 dispecerate locale, 26 staţii de pompare apă potabilă şi staţii hidrofor, 21 staţii pompare ape uzate, 6 staţii camere deversoare, 22 puncte de monitorizare presiune/debit, 30 puncte monitorizare / control /acţionare din zona DMA de debitmetrie Turda şi Câmpia Turzii, 13 complexe de stocare – rezervoare, 30 puncte monitorizare clor remanent;
Controlerele de automatizare (RTU) realizează funcţia de achiziţie a parametrilor tehnologici şi centralizarea acestora. RTU – rile deţin module de intrări/ieşiri analogice şi digitale care preiau datele din teren cu ajutorul echipamentelor (debitmetre, senzori presiune, senzori nivel, senzori clor remanent) şi apoi printr-un modem de comunicaţie industrial sunt transmise dispecerului Central.
Scopul investiţiei :
creşterea randamentului de funcţionare a sistemului de alimentare cu apă, reducerea cheltuielilor operaţionale și implicit creşterea calităţii serviciului de furnizare a apei către cetățeni.