Consiliile locale care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului” aprobă pe rând tarifele unice practicate pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. La apă este vorba de 2,08 lei fără TVA, iar la canalizare 1,57 lei fără TVA.
Demersul fiecărui for local se realizează prin prisma dublei calităţi deţinute în organismele instituţionale, pe de o parte de asociat în cadrul Asociaţiei şi pe de altă parte de acţionar în cadrul Companiei de Apă.
Serviciile de alimentare cu apă şi canalizare au fost delegate către operatorul regional. Prevederile tarifare trebuie coroborate cu prevederile Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, creată cu scopul de a realiza în comun proiecte de dezvoltare a infrastructurii aferente serviciilor.
Astfel, devine evident faptul că trebuiau găsite metodele de păstrare a tarifelor la un nivel suportabil, dar şi uniformizarea acestora la nivelul întregii Asociaţii.
Diferenţele existente până în prezent erau oricum foarte mici şi reprezentanţii Companiei de Apă spun că ele nu se mai justifică în stadiul actual al proiectului „Extinderea şi Reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii”.
În altă ordine de idei, în cadrul Asociaţiei Intercomunitare „Apa Văii Arieşului” au fost primiţi noi membri, şi anume comunele Ceanu Mare, Ciurila şi Ploscoş. Deasemenea a fost aprobat şi Studiul de fezabilitate actualizat al proiectului „Extinderea şi Reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din regiunea Turda-Câmpia Turzii”.
(Articol publicat de site-ul TurdaNews, în 1 martie 2010)