Compania de Apă Arieș (CAA) are un nou director general. Consiliul de Administrație al companiei, întrunit în ședință vineri, 12 iulie, l-a numit în această funcție pe Cristian Matei (foto). Într-un comunicat al CAA se menționează că membrii Comitetului de Nominalizare și Remunerare au selectat candidatul pentru funcția de director general ”în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului 109, din 2011”.
Matei a devenit azi cel de-al treilea director general al Companiei de Apă Arieș. Primul director general al Companiei de Apă Arieș a fost Sorin Săveanu, numit odată cu înființarea CAA, în luna ianuarie 2007. Din iulie 2008, funcția de director general a revenit lui Alexandru Sabău.
Compania de Apă Arieș a finalizat ample lucrări de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare, în Turda, Câmpia Turzii și patru commune învecinate cu cele două orașe. Proiectul a beneficiat de finanțare din fonduri europene, aprobată de Comisia Europeană în 2 aprilie 2008.
Emil HĂLĂȘTUAN