Compania de Apă Arieş a sistat azi furnizarea apei pentru trei societăţi din zona Turda – Câmpia Turzii, care nu şi-au plătit facturile la timp, deşi au fost avertizate în acest sens.
Este vorba de Roland Impex SRL Turda (Calea Victoriei nr. 100), Bogata Serv SRL Turda (str. Ştefan cel Mare) şi Interoil Impex SRL Câmpia Turzii (str. Laminoriştilor).
Firma Roland Impex este deţinută de o persoană din Târgu Jiu, iar în prezent se află în insolvenţă. Firma Inter Oil Impex din Câmpia Turzii este şi ea în insolvenţă, fiind deţinută de Petrovan Vasile Dorin şi Petrovan Sorin Pavel.
Oficialii Companiei de Apă Arieş SA susţin că măsurile pe care le iau, indiferent că e vorba de societăţi comerciale, asociaţii de blocuri sau persoane fizice, sunt la fel şi vizează recuperarea datoriilor neîncasate de la rău platnici, indiferent în ce categorie se încadrează aceştia.
"In conformitate cu prevederile contractuale precum si a legislatiei in vigoare, termenul de scadenta pentru facturile emise utilizatorilor este de 15 zile de la data emiterii facturii. Neachitarea facturilor emise in termenul de 30 zile de la data scadentei atrage penalitati de intarziere incepand cu prima zi de la data scadentei. Neachitarea facturilor emise utilizatorilor in termenele prevazute mai sus conduce la preavizarea utilizatorilor incepand cu a 45-a zi de la data emiterii facturii, adica utilizatorul este instiintat asupra sumelor restante cu termen de achitare 5 zile lucratoare de la data primirii preavizului. Neachitarea sumelor restante in termenul de preaviz conduce la sistarea serviciului de apa potabila. Redeschiderea serviciului se face dupa achitarea integrala a cantitatii de apa inregistrata pe contorul de bransament, precum si a taxei de inchidere/redeschidere in valoare totala de 192 lei (pentru fiecare punct de lucru)", a precizat Delia Viţălariu, şef Departament Comercial în cadrul CAA.