În perioada 26-27.01.2013, la Aiud are loc prima acțiune a Federației Române de Karate W.K.C din 2013, un an plin de evenimente importante atât pe plan national cât și pe plan international.
Amintim doar că în perioada 5-9 iunie se va desfășura la București Campionatul Mondial de Seniori, iar în perioada 15-20.10.2013 se va desfășura la Seffield (Anglia) Campionatele Europene pentru toate vârstele.
Această primă acțiune se adresează arbitrilor licentiati și celor care vor ca în anul 2013 să devină arbitrii. La acest curs vor participa si antrenorii si instructorii cluburilor afiliate aceste federații, deoarece este foarte important ca și ei să fie puși în temă cu regulamentul după care competițiile se desfășoară. Este foarte important ca antrenorii să participle la aceast curs pentru a forma un limbaj comun între arbitru și antrenor. Şi, la rândul său, antrenorul să poată să explice părinților nedumeririle apărute din cauza unor decizii luate de arbitrii.
La acest curs din partea Clubului Samurai Turda vor participa Cățănaș Paul și Komiveș Attila.