Agitaţie mare astăzi la Staţia de Epurare de la Câmpia Turzii. De la primele ore ale dimineţii, constructorii au început una dintre cele mai importante etape ale proiectului european ce se derulează în zona Turda-Câmpia Turzii. Pe parcursul întregii zile se toarnă primii 1000 de mc la noua staţie, care va deservi întreaga Comunitate Urbană Arieş.
Turnarea a demarat la ora 5 şi 30 de minute, astfel că răsăritul soarelui i-a găsit pe constructori cu câteva cife de beton turnate. „Este una dintre fazele determinante ale acestui pachet din proiect. Vorbim de turnarea primilor 1000 de mc din totalul de 5000 mc. Constructorii au avut pregătită toată logistica, supervizorul este şi el prezent, toată lumea contribuie la această amplă operaţiune de turnare continuă”, a declarat Alexandru Sabău, directorul Companiei de Apă Arieş.
Sabău spune că nu are nicio emoţie în ceea ce priveşte constructorul şi că turnarea de astăzi va fi o reuşită.
Timp de câteva ore, cât echipa noastră a stat la Staţia de Epurare, cifele firmei ACSA au asigurat fluxul de care era nevoie şi din câte se pare, pentru o mai bună organizare s-a apelat şi la o altă firmă de profil din zonă, Transilvania Construcţii. Lucrarea se va derula pe parcursul a 20 de ore, estimările pentru finalizarea acestei etape arătând că lucrul se va închide undeva în jurul orei 1, în această noapte.
„La final, când lumea va beneficia de apă de calitate, canalizare şi epurare conform normelor europene, sunt convins că se va uita disconfortul pe care l-am produs cu aceste lucrări”, a adăugat Alexandru Sabău.
(TurdaNews.net, 12 august 2010, Viorel Crişan)