Reprezentanţii Companiei de Apă ”Arieş” s-au transformat în Moş Nicolae pentru bătrânii cazaţi la Căminul de vârstnici ”Sfântul Sava” (Copăceni), dar şi pentru copiii adăpostiţi la Centrul Maternal „Sfânta Veronica” de la Mânăstirea Dumbrava (jud. Alba). A devenit o tradiţie a ultimilor ani ca responsabilul cu relaţia cu publicul al CAA să se transforme în purtătorul mesajului de încurajare şi speranţă pe care angajaţii Companiei de Apă, asemenea majorităţii românilor, doresc să îl transmită odată cu sosire sărbătorilor de iarnă.
Diana Bănete, PR manager la CAA, a înmânat celor 28 de persoane în vârstă adăpostite la Centrul Maternal „Sfânta Veronica”, situate pe E 60 la km 473, plase cu fructe, dulciuri, sucuri şi alte mici cadouri menite să aducă în sufletul acelor oameni un strop de căldură şi mulţumire. Vârstnicii de acolo au fost emoţionaţi de gestul celor de la CAA, cărora le-au mulţumit din suflet pentru darurile făcute. Lacrimi de fericire au apărut pe obrazul singuraticilor aflaţi la apusul vieţii, dar chipurile brăzdate de urmele trecerii vremii s-au luminat, măcar pentru câteva minute, sub efectul vizitei generoşilor lucrători ai CAA.
Căminul de vârstnici ”Sfântul Sava” s-a deschis la începutul anului 2011, pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor tot mai mari de îngrijire a bătrânilor din Cluj. Situat la 3 km de Turda, stabilimentul oferă bătrânilor cazaţi acolo confortul unui hotel de 3 stele în cele 21 de camere complet mobilate şi utilate. Căminul are o capacitate maximă de 50 de locuri de cazare, camere cu pat matrimonial pentru cupluri, camere cu 2 şi 3 paturi, baie cu duş pentru fiecare cameră, tv cablu, singurul lucru care le lipseşte celor de aici este contactul mai des cu cei din familia lor sau cu persoane din afară.
Aceiaşi reprezentanţi ai CAA au făcut, din nou, deplasarea la Centrul Maternal „Sfânta Veronica” de la Mânăstirea Dumbrava, ca de fiecare sărbătorire a Sf. Nicolae din ultimii ani. 80 de copii îngrijiţi la Casa de tip familial „Sf. Veronica” de acolo, sub oblăduirea părintelui arhimandrit Vasile Crişan şi cele 5 mame de la Centrul Maternal „Sfânta Veronica” au primit toţi de la reprezentanţii CAA cadouri similare cu cele ale bătrânilor de la Copăceni. Copiii s-au bucurat ca orice alt micuţ de vârsta lor, pentru că la Mânăstirea Dumbrava sunt perfect integraţi în societate copii de la vârstele cele mai fragede până la 14 ani. Chiar în aceste zile sunt aşteptaţi acolo alţi 12 copii loviţi de năpastă, al căror tată a murit, iar mama a căzut în patima alcoolului. De altfel, toţi cei care sunt adăpostiţi la Dumbrava şi educaţi în spiritul iubirii de Dumnezeu de către părintele Vasile au o poveste asemănătoare.
Centrul Maternal „Sfânta Veronica” a luat fiinţă în anul 2006, la iniţiativa părintelui arhimandrit Vasile Crişan care a dorit să se poată realiza acolo adăpostirea temporară a mamelor care, însărcinate fiind, sau aflate cu copii mici, se confruntă cu situaţii de criză, neavând casă, sau fiind alungate de la casele lor. În cadrul Complexului social "Sf. Veronica” de la Mănăstirea Dumbrava a luat naştere astfel un centru care funcţionează cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al D.G.A.S.P.C. Alba şi care are capacitate de adăpostire pentru 6 cupluri de mame cu copii, într-o clădire nouă, modernă.
Diana Bănete, PR manager CAA, ne-a declarat că, în preajma Crăciunului, angajaţii Companiei de Apă ”Arieş” îi aşteaptă cu cadouri, dulciuri şi alte bunătăţi pe toţi copiii din zonă care doresc să colinde la sediul companiei, aşa încât sărbătorile de iarnă să fie mai calde şi mai fericite pentru ambele părţi.