În luna februarie, CAA a intervenit la 82 de clienți numai pentru desfundarea canalului
În perioada 13 – 27 februarie 2014, echipele de intervenție ale CAA au avut o activitate intensă, atât în Turda, cât și în Câmpia Turzii:
În perioada 13 – 27 februarie 2014, echipele de intervenție ale CAA au avut o activitate intensă, atât în Turda, cât și în Câmpia Turzii:
Directorul general al CAA – Cristian Octavian Matei le-a transmis celor prezenţi la întâlnirea de la Luna de săptămâna trecută, că în comuna lor urmează să se facă investiţii de circa 2,5 milioane de euro, pentru apă şi canalizare, odată cu accesarea finanţării europene pentru pasul II de finanţare, alocat perioadei 2014-2020.
Miercuri, 19 februarie 2014 a avut loc o întâlnire în localitatea Viișoara între reprezentanții Companiei de Apă ARIEȘ și primarul comunei. Scopul acestei întâlniri în teren a fost inventarierea problemelor la rețeaua de apă și canalizare din satul Urca și Viișoara.
Ieri, 17 februarie 2014, a avut loc la Sala de sport Gh. Barițiu, de la ora 18,00 meciul de handbal dintre Handbal Club Potaissa Turda si HCM Baia Mare. Câștigătoarea concursului „SE CAUTĂ MASCOTĂ”, Liana Bugner, a fost premiată personal de directorul general al Companiei de Apă ARIEȘ, Cristian Octavian Matei, încadrat de întreaga echipă…
Astazi, CAA a participat la carnavalul pe gheață intitulat ”Personaje de basm”, organizat de Primăria Turda în colaborare cu școlile din oraș. Directorul general Cristian Matei a oferit micilor talente care s-au întrecut pe gheață, mingi inscripționate cu sigla CAA, tricouri și șepcuțe personalizate. Succesul incontestabil l-au avut mingile dăruite de CAA.
Trebuie să fim conștienți de faptul că APA este un bun al tuturor! Directorul general al Companiei de Apă ARIEȘ, Cristian Matei vorbește despre motivele care trebuie să ne detemine să prețuim apa ca pe un bun al nostru, al tuturor: „Pentru că este folosită în multe scopuri – casnice, agricole sau industriale – apa…
Când a început derularea contractului? „Contractul de furnizare „ Achiziționare SISTEM SCADA” pentru echipamente SCADA a fost semnat la sediul Companiei de Apă Arieș în data de 19 ianuarie 2012, firma contractată fiind Electromatic Systems SRL Brașov” ne informează directorul general al CAA, Cristian Matei.
Compania de Apa Aries SA a realizat mai multe momtaje video in care explica motivele pentru care s-a intrerupt sau se va intrerupe furnizarea apei potabile in municipiul Turda, in aceasta perioada.
Pentru Compania de Apă Arieş anul 2013 a fost unul foarte bun. În a doua jumătate a lui 2013, în urma demersurilor managementului companiei, s-a reuşit semnarea unui act adiţional de prelungire a “pasului I” al proiectului european de modernizare a reţelelor de apă şi canal de 79,9 milioane de euro, fapt ce permite finalizarea…
Şi în acest an, în perioada 16 – 20 decembrie, Compania de Apă ARIEŞ are parte de cele mai frumoase colinde din partea copiilor de la şcoli şi grădiniţe din Turda şi Câmpia Turzii. Peste 200 de copilaşi vor trece pragul companiei, atât la Turda, cât şi la Câmpia Turzii, în aceste zile când tot…
Bună! Sunt Aqua, asistentul virtual CAA. Cu ce te pot ajuta?
Cum ți s-a părut această conversație?