Proiectul CAA, model pentru alţi operatori

Compania de Apă „Arieş” a avut privilegiul ca de Ziua Mondială a Apei să fie invitată să prezinte stadiul proiectului pe care îl implementează în zona Turda-Câmpia Turzii. Asta, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial "Mediu".   La eveniment a participat şi ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. Conferinţa a fost…

Compania de Apă Arieş devine etalon naţional

Implementarea proiectului privind serviciul de apă şi canalizare aferent Comunităţii Urbane Arieş ocupă unul dintre primele trei locuri din România. Compania de Apă „Arieş" a fost oferită drept model pentru alte programe similare, în cadrul Conferinţei naţionale privind stadiul implementării Programului Operaţional Sectorial „Mediu".

Tarif unic pentru serviciile de furnizare apă şi canal

Consiliile locale care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului” aprobă pe rând tarifele unice practicate pentru furnizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare. La apă este vorba de 2,08 lei fără TVA, iar la canalizare 1,57 lei fără TVA.   Demersul fiecărui for local se realizează prin prisma dublei calităţi…

Tarif unic pentru apă şi canalizare

Consumatorii de apă din Turda, Câmpia Turzii şi celelalte localităţi din Asociaţia de Dezvoltare Comunitară „Apa Văii Arieşului” vor plăti cu acelaşi tarif serviciile furnizate de Compania de Apă Arieş. În şedinţa de miercuri, 23 februarie, Consiliul local Turda a aprobat un tarif de 2,08 lei, fără TVA, pentru un metru cub de apă şi…

A fost campanie, domnilor?

După ce timp de două luni săreau ca arşi când auzeau de Compania de Apă „Arieş” sau de numele directorului Alexandru Sabău, unii dintre aleşii locali din Câmpia Turzii ne-au confirmat că era doar gargară (scuzaţi expresia) şi campanie electorală. Altfel, cum putem cataloga faptul că după ce l-au chemat în repetate rânduri la discuţii,…

Cinci şantiere de lucru în Câmpia Turzii

Am făcut zilele trecute un tur prin locurile în care se lucrează în acest moment, în cadrul proiectului ce a adus în zona noastră cea mai mare finanţare din ultimii mulţi ani. Pentru acest număr ne-am propus să vedem cum se lucrează în Câmpia Turzii şi am găsit cinci locuri unde firmele care au câştigat…